Cuvântul toleranţă nu este un termen al lumii moderne, el provine din latina Romei antice, unde tolerare înseamnă a suporta şi se referea, că şi astăzi, la respectul faţă de celălalt.
Termenul a fost folosit şi în lumea creştină a Evului Mediu, când existau instanţe ale toleranţei şi se emiteau indulgenţe, edicte sau bule papale, iar apoi a fost folosit de umaniştii Renaşterii, pentru care valorile şi virtuţile umane erau principii de căpătâi şi care vorbeau despre toleranţă civilă şi religioasă. În acele timpuri, în Regatul Angliei şi în Franţa s-au dat chiar legi care priveau toleranţa religioasă. Apoi, Revoluţia franceză a adus prima Declaraţie a drepturilor omului, iar în SUA Primul Amendament la Constituţie a interzis îngrădirea libertăţii de exprimare. Şi procesul de legiferare a libertăţii religioase sau a drepturilor omului a continuat.
Constituţii, legi, declaraţii universale, tratate internaţionale, convenţii şi recomandări fac apel sau chiar obligă la toleranţă, dar cu toate acestea există încă războaie, terorism, crime împotriva umanităţii, epurare etnică, discriminarea minorităţilor şi a imigranţilor şi o multitudine de alte abuzuri împotriva fiinţelor umane, adică intoleranţă.
Există însă şi politici responsabile – internaţionale, naţionale sau ale administraţiilor locale – există multiculturalism civilizat, solidaritate şi voluntariat şi există şi cei mai buni gardieni: societatea civilă atentă la drepturile omului, accesul la informaţie, presa liberă şi responsabilă şi educaţia continuă pentru toleranţă şi pace.
Organizația Națiunilor Unite a lansat o nouă campanie de promovare a toleranței, respectului și demnității în întreaga lume. TOGETHER este o campanie globală care are ca scop reducerea percepțiilor și atitudinilor negative față de refugiați și migranți și întărirea contractului social dintre țările și comunitățile gazdă și refugiați.