Începând cu a doua jumătate a anului, una dintre companiile aeriene care operează pe Aeroportul Internațional din Timișoara, alocă a treia aeronavă acestei baze și va deschide 4 destinații noi, cu zbor direct din Timișoara: Billund (Danemarca), Doncaster/Sheffield (Marea Britanie), Nuremberg și Baden Baden (Germania). Toate destinațiile vor avea o frecvență de două ori pe săptămână.

”Prin introducerea celor 4 noi destinații se mărește zona europeană accesibilă direct din Timișoara și în același timp Banatul, Timișul și Timișoara – viitoare Capitală Culturală a Europei – au șanse sporite de a fi vizitate de turiști europeni. Alocarea celei de-a treia aeronave la baza din Timișoara înseamnă o creștere economică regională, mai multe locuri de muncă în economia locală și regiunea Banat, dar și mai multe oportunități de călătorie accesibile spre și dinspre Timișoara. Colaborarea aeroportului Timișoara cu compania aeriană este una foarte bună, dovada excelentei colaborări în interesul clienților noștri, pasagerii, este creșterea numărului de zboruri și destinații planificată pentru 2019 și 2020.”, a declarat directorul aeroportului Timișoara, Daniel Idolu.

Articolul precedentS-a redeschis Parcul Central din Timișoara. Foto
Articolul următorDefilare militară de Ziua Timișoarei. Video