A fost redeschis Parcul Central din Timișora, după ce în ultimii doi ani aici s-au făcut ample lucrări de modernizare.
Conform proiectului, parcul a fost reamenajat după modelul grădinilor vieneze, fiind dotat, acum, cu un foișor în care sunt așezate două pianine.
De asemenea, în cadrul parcului au fost amenajate un patio spaniol și un labirint în forma de frunză de Ginkgo Biloba. Nu au fost însă singurele îmbunătățiri aduse parcului ce poartă numele lui generalului Anton Scudier, din dispoziția căruia a fost înființat.
„Modernizarea a constat în realizarea de noi aranjamente florale,plantarea de arbori și arbuști, refacerea gazonului cu covor de iarbă pe suprafețe foarte întinse, refacerea aleilor, a mobilierului urban, instalarea unui sistem de irigare și realizarea unui foarte frumos foișor. S-au amenajat 5232 de metri pătrați de alei din pavele, 5960 de alei asfaltate și 440 de metri pătrați sunt alei nou create cu pavele dopiot. S-au plantat 4635 de arbori și arbuști, 1398 de plante perene, 280 de tradafiri, peste 20.000 de flori anuale. S-au transplantat 302 arbori și arbuști. Au fost montate 8 pergole, la fiecare pergola a fost plantată o altă specie de liane. S-au gazonat 56.200 de metri pătrati de suprafata de peluza. S-a instalat un sistem de irigare, atât prin aspersiune, cât și prin picurare. S-a amenajat acel pavilion ce va fi dedicat și unor evenimente culturale și divertisment de anvergură redusă. Au fost amenajate 3 gradene, la frunza de Ginkgo Biloba, la patio și la intrarea dinspre podul Maria. S-au montat 134 de bănci pentru că vrem ca lumea să se bucure cu adevărat de acest parc, 56 de scaune și 112 cosuri de gunoi. Nu în ultimul rând a fost înlocuită conducta de apă potabilă ce traversa o parte din parc și s-a montat un apometru. Nu aș vrea ca cei care obișnuiau să joace sah în acest parc să se necajească. Am refăcut zona pentru șahiști, are o mulțime de mese. Am asigurat condiții incomparabil mai bune pentru a-și satisface aceasta pasiune pentru acest sport minunat care este șahul. Aș vrea să mai subliniez doar că și monumentul mare al Eroilor este mult mai bine pus în valoare. Au fost înlăturate din jurul său anumite construcții pe care le-am considerat neavenite. Acum este cum ar trebui, în mijlocul unui platou, omagiu eroilor neamului”, a spus primarul Nicolae Robu.
Lucrările la Parcul Anton Scudier au fost realizate de către firma Lovrintim și au început în anul 2017. Valoarea investițiilor a fost de 6,5 milioane de lei plus TVA.
Parcul Central este al treilea din zona centrala care este modernizat, dupa Parcul Justitiei si Parcul Alpinet. Municipalitatea are in plan si reamenajarea Parcului Civic, care se afla tot in zona cetrala.