Cincizeci de școli din judeţul Timiș au activitate didactică online total sau parţial. Dintre care, 33 sunt din Timişoara, anunță şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Marin Popescu.

Din cele 50 de unităţi şcolare, activitate parţial online se desfăşoară în 12 unităţi.

“În Timişoara, din cauza temperaturilor scăzute din clase, 13.218 copii din 25 de unităţi de învăţământ şi Palatul Copiilor au activitate suspendată datorită Colterm şi învaţă online. Numărul lor reprezintă peste 25% din totalul elevilor care învaţă în municipiu”, spune Marin Popescu.

Șeful IȘJ a precizat că în această săptămână va face o nouă analiză a situaţiei din şcoli, pentru a vedea dacă la nivelul municipiului se poate trece un grup de învăţământ în online, ţinând cont de regulamentele existente, cu aprobarea Ministerului Educaţiei.

“Se pare că există unităţi în care este o temperatură acceptabilă, apropiată de 20 de grade Celsius, care să permită procesul didactic, la care varianta închiderii tuturor unităţilor de învăţământ nu se aplică. Hotărârea de trecere în online o iau consiliile de administraţie, urmând ca în maximum două săptămâni să putem reveni la normal”, a menţionat Marin Popescu.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentPrefectul de Timiș va pune maşina de serviciu dispoziţia Serviciului de Ambulanţă, pentru testări la domiciliu
Articolul următorDouă tramvaie s-au ciocnit frontal la Timișoara