Aproape 6.000 de treceri pe culoarea roșie a semaforului au fost înregistrate, în doar trei zile, la Timișoara.

Potrivit înregistrarilor de pe camerele administrației locale, pentru finalul săptămânii trecute, media zilnică a fost de 1470 de cazuri în care șoferii nu au respectat prioritatea.

“Suntem un oraș care poate să circule civilizat și îmi doresc să fim un oraș care să minimizeze toate accidentele fatale ce pot fi prevenite, iar unul din modurile în care acest lucru poate fi realizat este pur și simplu dacă toți participanții la trafic respectă regulile. Și dacă cu rugămintea și bunul simț nu funcționează, să fie aplicate sancțiuni. V-am povestit săptămâna trecută despre accidentele care au avut loc în ultimii ani. Am primit între timp datele și pentru 2020. Mă aștept ca poliția rutieră să ia măsuri, acum că au toate datele la dispoziție”, spune viceprimarul Ruben Lațcău.

Primăria Timișoara anunță că a transmis către Inspectoratul de Poliție Timiș filmările, atât în format electronic cât și fizic. Municipalitatea anunță că este deschisă pentru colaborarea cu instituțiile care au atribuții în creșterea siguranței în trafic și respectarea legislației pe căile rutiere ale orașului.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentBilanț coronavirus 10 decembrie: 931 cazuri noi și 97 de decese dintre care 25 anterioare
Articolul următorFemeia decedată într-o explozie la o penisune din județul Cluj este din Timiș