Operaţiunile militare israeliene derulate miercuri în Cisiordania riscă „să agraveze o situaţia deja catastrofală” în teritoriul palestinian, au avertizat Naţiunile Unite, relatează AFP.
Armata israeliană a lansat o serie de raiduri coordonate în patru oraşe – Jenin, Nablus, Tubas şi Tulkarem – şi a anunţat că a ucis nouă combatanţi palestinieni.
Operaţiunile israeliene în aceste oraşe „şi uciderea a cel puţin nouă palestinieni, între care doi copii, ridică la 637 numărul total de morţi în Cisiordania de pe 7 octombrie”, a declarat Ravina Shamdasani, purtătoare de cuvânt a Biroului pentru drepturile omului al ONU, într-un comunicat.
„Este vorba despre cel mai ridicat număr de morţi într-o perioadă de opt luni de când ONU a început să înregistreze victimele în Cisiordania în urmă cu două decenii”, a adăugat ea.
„Numeroşi copii au fost ucişi pentru că aruncau cu pietre asupra forţelor de securitate israeliene bine protejate, la fel ca şi alţi palestinieni care nu reprezentau o ameninţare iminentă (…) Un astfel de recurs inutil şi disproporţionat la forţă şi creşterea numărului de crime aparent ţintite şi al altor asasinate sumare sunt alarmante”, a spus Ravina Shamdasani.
Ea a adaugă că mii de palestinieni au fost arestaţi arbitrar şi torturaţi, supuşi la violenţa nesfârşită a coloniştilor, la restricţii severe de mişcare şi expresie, sau că în cazul celor consideraţi terorişti casele şi bunurile lor au fost distruse sau confiscate.
„Ca putere de ocupaţie, Israelul trebuie să-şi respecte obligaţiile care decurg din dreptul internaţional”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.
„Folosirea de către forţele de securitate israeliene a loviturilor aeriene şi a altor arme şi tactici militare încalcă normele drepturilor omului şi normele aplicabile operaţiunilor de menţinere a ordinii”, a adăugat ea.
Potrivit sursei citate, acuzaţiile de crime ilegale ar trebui să facă obiectul unor anchete aprofundate şi independente, iar responsabilii ar trebui să dea socoteală.
AGERPRES