Pentru că a stat prea mult pe teritoriul unei țări din Uniunea Europeană, o tânără din Serbia și-a falsificat ștampilele aplicate pe pașaport.

Descoperirea a fost făcută de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad. Tânăra în cauză depășise trmenul legal de ședere pe teritoriul statelor din Uniunea Europenă, așa încât a aplicat mai multe ștampile false îe filele pașaportului.

“În seara zilei de joi, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, o tânără în vârstă de 16 de ani, cetăţean sârb. Aceasta călătorea ca pasager, împreună cu tatăl său, T..R., în vârstă de 41 ani, într-un autoturism marca Fiat.” Conform reprezentanților Poliției de Frontieră.

La control, fata aprezentat un pașaport sârbesc în care erau aplicate mai multe ștampile. Pentru că acestea, deși asemănătoare, nu se potriveau cu cele folosite în mod official, polițiștii au cercetat cu mare atenție documentul. Au ajuns la concluzția că ștampilele erau falsuri.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun.

 

Articolul precedentTrafic redeschis pe autostradă între Şoimuş-Simeria
Articolul următorAmenzi pentru taximetriști