Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunţat, luni, că rata de promovare la Bacalaureat a fost de 73,3%, cea mai mare din ultimii 10 ani.
Judeţul din top este Clujul, cu 85,1% promovabilitate, iar pe ultimul loc este Ilfovul, cu 47%. În rural s-a înregistrat o rată de promovare de 69,2%, iar în urban, de 82,7%, comparaţia fiind pentru promoţia curentă. 162 de candidaţi au obţinut media 10.
Rata de succes la examen a crescut cu 5,5% pe ansamblul tuturor promoţiilor, fiind cea mai mare din ultimii 10 ani (înainte de soluţionarea contestaţiilor), a transmis Ministerul Educaţiei.
Ministerul Educaţiei a publicat astăzi, 27 iunie, ora 10:00, rezultatele obţinute de absolvenţii studiilor liceale care au susţinut probele examenului naţional de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022.
Au promovat cu 2.928 de candidaţi mai mult decât anul trecut, deşi numărul celor înscrişi a fost mai mic cu 7.211 – comparativ cu 2021, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestaţii) de 73,3%, superioară cu 5,5% faţă de aceeaşi etapă de afişare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut: 67,8%). În acelaşi timp, este cea mai mare rată de promovare din ultimii 10 ani (înainte de contestaţii).
Pentru promoţia curentă, rata de promovare este 78,3%, iar pentru promoţiile anterioare, 32,1%.
Au promovat 89.054 de candidaţi, dintr-un total de 121.470 de candidaţi prezenţi (108.450 de candidaţi prezenţi provin din promoţia curentă, respectiv 13.020 de candidaţi prezenţi din promoţiile anterioare).
162 de candidaţi au încheiat probele scrise cu media 10.
Pe discipline de examen, situaţia candidaţilor cu note de 10 este următoarea:
- Limba şi literatura română: lucrările a 1.116 candidaţi au fost notate cu 10
- Limba şi literatura maternă: lucrările a 170 de candidaţi au fost notate cu 10
- Proba obligatorie a profilului (Matematică – 3.336 / Istorie – 2.852)
- Proba la alegere a profilului şi a specializării: 5.761 (cele mai multe note de 10 au fost obţinute la biologie: 1.701).
Rezultatele au fost afişate atât în mediul online, cât şi în centrele de examen, cu anonimizarea numelui şi a prenumelui candidaţilor.
Contestaţiile pot fi depuse/transmise luni, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei este finală şi poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Rezultatele finale (după soluţionarea contestaţiilor) vor fi anunţate în data de 1 iulie.
Sursa: Libertatea Zilei