Procurorii Serviciului Teritorial Timişoara al DIICOT au reţinut trei suspecţi, cercetaţi pentru pornografie infantilă în formă agravată, pe numele lor fiind emise ulterior mandate de arestare preventivă.

„În cauză s-a reţinut că, în perioada 2021 – 2022, doi inculpaţi au filmat actele de natură sexuală (viol şi agresiune sexuală) săvârşite asupra/cu persoane vătămate minore (cu vârste cuprinse între un an şi 6 luni şi 15 ani), parte dintre acestea aflate în îngrijirea unuia dintre inculpaţi. În sarcina celor doi inculpaţi a fost reţinută varianta agravată a infracţiunii de pornografie infantilă, respectiv fapta a pus în pericol viaţa minorului”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de DIICOT.

Conform aceleiaşi surse, al treilea inculpat a procurat şi deţinut, prin intermediul unei aplicaţii de comunicare, materiale pornografice cu minori.

Reprezentanţii DIICOT precizează că doi dintre inculpaţi au fost condamnaţi anterior pentru comiterea infracţiunii de pornografie infantilă.

Cei trei se află în stare de arest preventiv şi în alt dosar, în care sunt cercetaţi pentru infracţiuni referitoare la viaţa sexuală.

„În cursul zilei de 25 octombrie a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timişoara cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv faţă de cei trei inculpaţi, fiind emise mandate de arestare preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile”, se mai menţionează în comunicat. 

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentUn nou focar de pestă porcină în județul Timiș
Articolul următorCARACATIȚA de pe piața deșeurilor. Cum să faci 230.000 de euro pe lună, cu o pârloagă de pământ, timp de 13 ani, fără să miști un deget. Afacerile dubioase ale patronului EUROCONSTRUCT