Simt nevoia, încă de la începutul acestui editorial, să fac câteva precizări clare legate de scandalul vaccinării și al efectelor adverse ținute la secret. Citesc, stimați telespectatori mesajele dumneavoastră, și pe cele de bine, dar și pe cele în care ne criticați. Am fost și voi fi întotdeauna un susținător al imunizării împotriva covid. Chiar și acum, aceasta este singura soluție pe care omenirea o are în arsenal pentru a stopa valul de infectări.

De la începutul pandemiei, peste 3 milioane de români s-au infectat cu acest virus, iar aproape 67.500 au murit din cauza bolii. Numărul este uriaș și reprezintă aproape cât locuitorii Reșiței sau mai mult decât populația municipiului Vaslui. Fiecare dintre dumneavoastră, sunt convinsă, cunoașteți pe cineva care a pierdut pe cineva drag. Și noi la Realitatea am pierdut colegi din cauza acestei nenorocite de boli. Am luat decizia, îm momentul în care pandemia făcea ravagii, să invit în acest platou doar oameni vaccinați. Îmi susțin hotărârea și nu regret că am urmat-o. Eu și cei apropiați ne-am imunizat și, din fericire, nu ne-am îmbolnăvit. Regret însă că autoritățile au ținut o serie de documente la secret și ne-au ascuns informații prețioase despre efectele adverse ale serurilor.

Astăzi suntem avertizați că pandemia va reveni în forță. Noile mutații sunt, spun specialiștii, mult mai periculoase iar rata de infectare poate exploda la cote fără precedent. Mă îndoiesc de faptul că vom fi pregătiți să facem față, pentru că nu am învățat nimic din experiențele trecutului. Astăzi, cu un război care ne afectează pe toți, dar și cu resurecția pandemiei, liderii acestui continent par să aibă alte griji. Acceptăm ordine de la niște funcționărași care conduc Europa, dar care nu răspund în fața nimănui. Nu reacționăm când ni se interzice creșterea animalelor în propriile curți, dar aprobăm și aplaudăm când ni se spune că ne putem hrăni cu gândaci și viermi. Luăm în derâdere acest subiect însă, în numele Green Deal, Uniunea Europeană a decis să accelereze înlocuirea proteinei animale cu cea de gânndaci.

Cel mai nou aliment oficializat este larva gândacului de făină, din familia gândacului de întuneric, care va intra, sub formă de pulbere, în aproape toate alimentele importate de România din UE. Larvele vor fi folosite pentru prepararea unei liste lungi de produse, precum batoane din cereale, pâine și chifle, cereale pentru micul dejun, paste făinoase, supe și nu numai. Eticheta produselor cu larve trebuie să conțină o mențiune din care să reiasă că acest ingredient poate cauza reacții alergice consumatorilor cu alergii cunoscute la crustacee și la produse derivate din acestea, precum și la acarieni. În plus, larvele gândacilor de întuneric sunt interzise persoanelor cu vârste sub 18 ani! Așadar, în timp ce lupte sângeroase mistuie Ucraina și riscă să cuprindă întreaga lume, asta grija unora care conduc Europa!

Evident că revolta mea nu este un manifest împotriva UE, și cred că este prioritar ca acest continent să fie unit. Dar este cazul ca liderii care îl conduc să fie ancorați în realitate și nu pierduți în subiecte de domeniul SF. Și mai este nevoie ca toate statele să fie tratate egal și cu respectarea particularităților fiecăruia. Prefer oricând vestul „decadent” în fața principiilor și valorilor care vin din est, de la Kremlin. Avem libertatea de a gândi și de a protesta, de a ne manifesta. Putem judeca pe baza unor informații pe care le putem verifica și nu suntem îndopați cu propagandă. Am fost criticată pentru faptul că l-am invitat pe George Simion în acest platou. L-am adus în fața dumneavoastră, stimați telespectatori, pentru ca să vă prezinte soluțiile lui și ale AUR pentru salvarea acestei țări. Deocamdată, nu știu dacă are argumentele necesare pentru a scoate România din criză. Timpul va decide dacă este omul potrivit.

După cum bine știți, Realitatea Plus nu a ezitat sa critice derapajele și circul politic. Și o vom face în continuare, ori de câte ori va fi cazul. Credem însă în dialog, unul care să nască ideile și planul de redresare pe care să îl urmăm pentru a reintra în clubul select al celor care decid soarta lumii. Nu extremismul și violenta sunt soluțiile care să contribuie la dezvoltarea națiunii. Avem o țară cu un potențial fantastic. O demonstrează și o analiză Reuters care arată că, în ultimii 10 ani, România a recuperat decalajele față de vecinii bogați precum Ungaria sau Polonia, iar acum chiar îi depășește la anumite capitole. Specialiștii spun că această creștere economică silențioasă se datorează absorbției de fonduri europene, dar ea este inegală și diferă de la o regiune la alta. Însă degeaba crește PIB-ul dacă cei care manageriază țara fac risipă și alocă banii în proiecte care nu aduc plus valoare. Cu tot jaful care se face pe acest pământ, economia României ar putea crește cu 3,1% și în acest an, după cum estimează Fondul Monetar Internațional. Comisia Europeană, pe de altă parte, prognozează o creștere de doar 1,8%, dar mai mare decât cea preconizată pentru Polonia- 0,7%, sau pentru Ungaria- 0,1%. Dacă pe hârtie stăm bine, de ce nu se resimt aceste cifre în nivelul de trai?

Datele oficiale arată că România este cea mai afectată țară de sărăcie din UE.

Conform statisticilor din 2021, în România, 34,4% din populație este în risc de sărăcie și excluziune socială, cel mai mare nivel din uniune. Iar umilința autorităților depășește zilnic noi limite. Cum puteți privi, stimați politicieni, cum românii stau cu mâna întinsă la mila altora? La Bacău, peste 1.000 de persoane cu handicap sever care se aflau pe liste nu au primit ajutorul promis pentru că centrul este închis de aproape două săptămâni. Aparținătorii lor vin în fiecare zi să verifice dacă ușa se deschide sau apare un anunț nou. Nimic.

Pachetele de la Uniunea Europeană sunt distribuite de Prefectură către Primării, iar unele au primit chiar mai mult decât aveau nevoie, în timp ce municipiul Bacău a rămas complet fără stocuri. Cum vă rabdă sufletul pe voi, cei care ați jurat cu mâna pe Biblie că veți dărui toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să dormiți noaptea când poporul suferă nevoi cumplite? O să vedeți imediat de ce am ajuns cerșetorii Europei în ediția din această seară. Avem noi dovezi despre cum a fost îngenuncheată economic această țară. Cum am ajuns să ne dam tot ce am avut mai de preț, pe câțiva lei.

Sunt dezvăluiri fără precedent, doamnelor și domnilor, și o să vă explicăm traseul șpăgilor uriașe care au ajuns în contul trădătorilor de neam. Nu doar că am renunțat la perlele industriei noastre, dar culmea e că am ajuns să fim datori străinilor care ne umilesc fără regrete. În sfârșit ies la iveală și minciunile austriecilor care ne-au blocat aderarea la Schengen. A fost publicat documentul care distruge toate argumentele aruncate de liderii de la Viena împotriva României. Europarlamentarul Eugen Tomac, pe care îl felicit pe această cale, este cel care a prezentat un act al Consiliului Uniunii Europene prin care i se cere Austriei să-și rezolve problemele de legislație internă în ceea ce privește reglementarea spațiului de liberă circulație. Având probleme de ordin intern cu migrația și cu spațiul Schengen, cancelarul austriac a folosit argumente false împotriva României. Acum este momentul ca Bucureștiul și Sofia să se unească împotriva acestei nedreptăți și să facă front comun pentru ca Europa să recunoască importanța acestui flanc. Altfel, liderii europeni nu vor face altceva decât să împingă popoarele acestui continent în brațele Rusiei.

Sunt Alexandra Păcuraru și vă invit, stimați telespectatori, să facem România suverană! 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorBilete la spectacolele Filarmonicii Banatul, acum și în librărie sau hypermarket