Nu mai puțin de 19 persoane au căzut în plasa unor falși oameni ai bisericii care, din spatele unui site înșelător, deținut aparent de preotul Emilian, un nume notoriu printre credincioșii ortodocși, au reușit să facă avere promițând că aduc bucurie și împacă iubiri prin anumite ritualuri/rânduieli bisericești.
Oamenii disperați au dat bani grei, unii chiar averi, convinși fiind că doar ”părintele” îi mai poate ajuta să se vindece de boli grave sau să se împace cu partenerul de viață.
În realitate, în spatele site-ului www.parintelegheorgheemilian.com se afla o familie de escroci din Ploiești. Potrivit ziare.com, aceștia au profitat de notorietatea de care se bucura părintele Emilian în mediul online și au pus stăpânire pe imagine, făcând bani frumoși de la naivi aflați în situații disperate de viață.
Escrocii din Ploiești au creat site-ul www.parintelegheorgheemilian.com (inactiv în prezent), prin care este promovată activitatea unei persoane cu numele „Părintele Gheorghe Emilian” despre care se susține că este o minune dumnezeiască lăsată pe pământ cu har și puteri miraculoase apte să rezolve probleme cetățenilor.
Persoanele care accesează site-ului sunt îndemnate să apeleze cu încredere la părinte pentru rezolvarea unor probleme sociale, acesta având harul de a dezlega cununiile, a împăca iubiri, a aduce persoana iubită înapoi, a aduce liniște în familie, a vindeca stresul, durerile de trup inexplicabile, a descânta pentru dragoste, căsătorii, reușita în afaceri și la examene, a stârpi viciile alcoolului, drogurilor, a reda fertilitatea și virilitatea, a scoate argintul viu.
Afacerea a avut imediat impact la public întrucât avea o denumire apropiată cu cea a unei persoane care de asemenea se promovează în mediul online prin intermediul canalului youtube.com ori a site-ului de socializare facebook.com ca fiind o persoană cu har divin „aducător de bucurie”.
Doar că adevăratul preot nu cerea bani pentru ca urmăritorii săi să-i poată asculta prelegerile despre medicina sufletului sacroterapia și soluțiile prin care credincioșii se pot elibera de suferință.
Chiar adevăratul preot a fost cel care a sesizat autoritățile, anterior postând pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care își avertiza prietenii virtuali că cineva cere bani în numele său.
Anchetatorii din Prahova au depistat 19 persoane, victime ale escrocilor, care au plătit în total 428.161 lei, în speranța că vor scăpa de necazuri cu ajutorul ritualurilor bisericești știute doar de ”preotul” Emilian. Printre naivii care au pus bani în conturile escrocilor s-a aflat și un individ care a pltătit 1.000 euro și 2.500 lei convins că doar așa poate fi ajutat să recupereze suma de 50.000 euro ce face obiectul unui dosar penal aflat în lucru la poliție.
O altă victimă a ajuns să plătească nu mai puțin de 18.000 de euro. Banii i-au fost ceruți de falșii preoți din Prahova, care au convins-o că o pot ajuta pentru ca fiica sa să nu se despartă de persoana cu care avea o relație, precum și că, prin efectuarea unor rugăciuni, pot împiedica producerea unui accident grav și iminent a cărei victimă urma să fie fiica persoanei vătămate.
În cauză au fost arestate preventiv două persoane, Constantin și Viorica Lăișor, dar suspecți sunt și alții care au fost deja audiați.