UPDATE: Conform IPJ Arad „

În ziua de 5 mai a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii arădeni au fost sesizați despre un cadavru, identificat de scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vasile Goldiș din Arad, în râul Mureș, pe sectorul de căutare Periam-Igriș.

În urma cercetării la fața locului, cadavrul a fost identificat în persoana unui bărbat de 29 de ani, din Arad, una dintre persoanele căutate din data de 30 aprilie a.c.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, pentru efectuarea autopsiei”.

În cea de-a cincea zi de căutări ale celor patru oameni dispăruți în apele Mureșului, după ce barca în care se aflau s-a răsturnat, a fost găsit un trup neînsuflețit. “Pe sectorul de căutare Periam-Igriș, pe râul Mureș, a fost identificat trupul unei persoane de sex masculin. Aceasta urmează a fi extrasă și identificată”, transmit reprezentanții ISU Timiș.

Vă reamintim că un tragic accident pe râul Mureș a avut loc chiar în minivacanța de 1 Mai, când o barcă cu 12 persoane s-a răsturnat lângă localitatea Periam Port. În urma incidentului, a survenit decesul unui minor de 3 ani, din Semlac iar patru persoane, printre care și doi copii, sunt dispărute.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentÎn vestul țării continuă misiunile de căutare a celor dispăruți în tragedia de pe râul Mureș
Articolul următorCea mai sănătoasă și ușoară DIETĂ: 5 fructe și legume de care uităm prea des – Au un efect aproape instant