Doi oameni au fost răniți, după ce trei mașini s-au ciocnit pe strada Nicolae Andreescu din Timișoara. Totul s-a întâmplat din cauza unui șofer care nu a păstrat distanța regulamentară în trafic.

Conform polițiștilor, accidentul s-a produs din cauza unui șofer de 69 de ani. Acesta nu a păstrat distanța regulamentară în trafic față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 53 de ani. În urma impactului, mașina șoferiței a fost proiectată în alta, al cărei conducător auto, un bărbat de 41 de ani, circula pe același sens de mers. Astfel, femeia de 53 de ani și bărbatul de 41 de ani au fost răniți și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentSancțiuni pentru comercializarea băuturilor răcoritoare
Articolul următorCopilă de 9 ani dispărută la Timișoara. Polițiștii sunt în alertă