Cea de-a doua încercare de organizare a alegerilor pentru șefia PNL Timișora nu a fost nici ea una lipsită e peripeții. A fost aleasă o locație considerată sigură, într-o sală de evenimente a unul mall din oraș, unde există inclusiv o firmă proprie de pază și protecție. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea e la alegeri.

Scandalul a pornit inca de la inceput, cand s-a aflat ca regula pentru acces este aceea ca participantii la conferinta de alegeri sa fie inregistrati si sa primeasca o bratara si buletinul pentru a putea sa voteze, iar cei care nu sunt pe convocator n-au fost lasati sa patrunda in incinta.

Acestia au inceput sa vocifereze si sa se imbranceasca, iar fortele de ordine ale centrului comercial, respectiv ale politiei si jandarmeriei au intervenit pentru a asigura ordinea la intrarea in mall.Şaptesprezece persoane, membri ai PNL, s-au înscris în cursa pentru preşedinţia PNL Timişoara, la alegerile de sâmbătă. Lista nu este publică, însă, printre cei care îşi anunţaseră candidatura se numărau şi cei doi rivali de la alegerile din 3 iulie, Raul Ambruş şi Cosmin Tabără. Vineri seară, însă, candidatura lui Ambruş a fost invalidată de Comisia de Arbitraj a partidului

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 31 iulie 2021
Articolul următor156 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2