Poliţiştii au luat la control, astăzi, taximetriștii care-și desfășoară activitatea în zona aeroportului din Timișoara. Controlul s-a lăsat cu amenzi.
Polițiștii au verificat legalitatea activităţii de taximetrie în zona a opt aeroporturi din ţară. În doar două ore, au fost verificate peste trei sute de autoturisme şi au fost aplicate 139 amenzi pentru abateri de la normele privind circulaţia pe drumurile publice şi activitatea de taximetrie.
Au fost vizate aeroporturile Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Suceava, Constanţa, Bacău şi Iaşi.
”Activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal taximetria, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate a serviciilor oferite. De asemenea, poliţiştii au verificat funcţionarea corectă a aparatelor de taxat, precum şi starea tehnică a autovehiculelor care efectuau activităţi de taximetrie”, a anunţat Poliţia Română.
În doar două ore, în funcţie de traficul de pasageri din fiecare aeroport, poliţiştii au verificat 303 autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 139 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 35.000 de lei.
Dintre sancţiunile aplicate, 121 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 16 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar 2 sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri.
Pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase opt certificate de înmatriculare.
În acţiune au fost angrenaţi şi specialişti ai Registrului Auto Român şi jandarmi. Astfel de controale, pentru siguranţa transportului public de persoane, continuă şi în perioada următoare.