Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţă în cinci judeţe din vestul ţării.
Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Hunedoara.
Potrivit ANM, în intervalul 5 august, ora 15:00 – 6 august, ora 2:00, în Banat, Crişana şi local în zona Carpaţilor Occidentali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, care se vor manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii.
Izolat, va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 litri/mp şi, pe arii restrânse, 40 litri/mp.
Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică se mai pot semnala şi în nord-vestul teritoriului.