Inspectorii ANPC au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor în 76 de unităţi, în urma a 605 controale făcute în centre de îngrijire a vârstnicilor din întreaga ţară. Mucegai în spaţii de cazare, mobilier deteriorat, supraaglomerare sau medicamente expirate, sunt o parte dintre nereguli.
Au fost făcute 605 acţiuni de control, în urma cărora, pentru neregulile descoperite, au fost date 459 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 3,6 milioane de lei şi 433 de avertismente.
S-a dipus oprirea definitivă de la utilizare a produselor neconforme, în valoare de peste 90.000 lei, şi oprirea temporară a prestării serviciilor în 76 de unităţi.
„Vom continua controalele în acest domeniu de activitate, tocmai pentru a verifica periodic modul în care este respectată legea, în centrele de îngrijire din toată ţara. Drepturile consumatorilor, cu atât mai mult cu cât sunt vulnerabili, sunt principala obligaţie a operatorilor economici care aleg să desfăşoare acest tip de activitate”, a declarat Sebastian Hotca, vicepreşedinte ANPC.
Printre neregulile constatate se numără existenţa mucegaiului în spaţiile de cazare, folosirea mobilierului deteriorat, a unor perne vechi, uzate, pătate, fără huse de protecţie, funcţionarea în spaţii insalubre şi deteriorate, neafişarea programului de vizită, a procedurii de admitere, a tarifelor, a pliantelor informative privind activităţile derulate şi serviciile oferite sau folosirea unor medicamente cu termen de valabilitate depăşit.
Inspectorii au mai constatat supraaglomerarea spaţiilor de cazare sau cazare în spaţii improprii, utilizarea unor produse alimentare fără elemente de identificare şi caracterizare, produse desigilate păstrate la temperatura mediului ambiant, folosirea unor produse alimentare cu data durabilităţii minimale depăşită, folosirea unor vitrine frigorifice pentru depozitarea produselor şi preparatelor insalubre, cu praf în exces, rugină şi chedere cu mucegai, gheaţă în exces, lipsa unora dintre autorizaţiile de funcţionare, utilizarea unor lenjerii de pat şi saltele neconforme, neigienizate, cu pete, lipsa unor robineţi la baie sau a altor elemente din baie, existenţa unor uşi deformate, existenţa igienei precare în băi şi spaţiile de cazare.