calorifere timisoara colterm
Agentul termic ar putea furnizat de la 1 octombrie

Odată cu venirea primăverii și creșterea temperaturilor, caloriferele din Timișoara se vor răci.

Anunțul a fost făcut miercuri de reprezentanții companiei de termoficare a Timișoarei, cu precizarea ca furnizarea agentului termic ar putea fi reluată în cazul în care temperaturile ar scădea din nou.

Având în vedere prognozele meteo valabile pentru următoarea perioadă, conform cărora temperaturile diurne vor depași 20 de grade și cele nocturne vor crește la peste10 grade, COLTERM anunță încheierea sezonului de încălzire 2018-2019. Astfel, începând de azi, 24 aprilie 2019, ora 9, a fost întreruptă furnizarea încălzirii din sistemul centralizat de distribuție pe raza municipiului Timișoara. În cazul în care, în următoarea lună, temperaturile exterioare vor înregistra valori scăzute, care ar afecta confortul termic al clienților, COLTERM poate relua, conform regulamentului de furnizare, livrarea încălzirii” au precizat reprezentanții Colterm.

Compania de termoficare îi sfătuiește pe timișoreni să îngrijească în sezonul cald sistemele de încălzire.

În speranța că am reușit să asigurăm și în acest sezon de iarnă confortul termic necesar tuturor clienților, vă recomandăm ca pe timpul verii să efectuați lucrările necesare în vederea creșterii eficienței utilizării energiei termice în imobile. De asemenea, vă reamintim că secialiștii companiei noastre vă stau la dispoziție pentru consultații în privința îmbunătățirii instalațiilor interioare sau eficientizării funcționării acestora, având și posibilitatea punerii acestora în practică, la cele mai bune prețuri. Cei care doresc să afle detalii despre serviciile oferite de COLTERM S.A. o pot face la punctele de lucru din cele două mall-uri, la sediul central al societății de pe strada Joseph Lonovici nr. 4 sau pe www.colterm.ro„, transmit reprezentanții COLTERM.

Articolul precedentCod galben de vânt
Articolul următorDuel cu rivalii din capitală. Timișoara Saracens primește pe Dinamo în Vinerea Mare