Prezentă la Timișoara, Roxana Mînzatu, ministrul Fondurilor Europene a afirmat că, la nivel național, și-a propus depăşirea ţintei de 36 la sută, ca grad de absorbţie fixat pentru acest an pe programele operaţionale derulate. Asta în condiţiile în care, pe exerciţiul financiar multianual, rata de absorbţie este în momentul de faţă de doar 30 la sută.
Cât despre județul Timiș, ministrul a apreciat că cele 211 proiecte aflate în derulare pe fonduri europene, cu o valoare de 4,7 miliarde de lei, ne situează în rândul județelor importante în acest domeniu. Pe de altă pare, plățile efectuate până în acest moment sunt de doar un miliard de lei. Ministrul susține însă că mai sunt patru ani și jumătate la dispoziție sa se cheltuie suma.