Polițiștii de la Secția 4 Timișoara au reținut trei persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, după ce acestea au încercat să fure marfă dintr-un magazin situat în Iulius Mall. Cei reținuți au folosit un dispozitiv magnetic pentru a dezactiva sistemele antifurt. Prejudiciul creat se ridică la 1.259,93 de lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, bănuiții fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză, precum și recuperarea în totalitate a prejudiciului.

Articolul precedentVisul european al unui tânăr întrerupt de polițiștii de frontieră în Timiș
Articolul următorEroii Revoluției, lăsați uitării pentru o factură la gaz