Un autocar s-a răsturnat în afara părții carosabile în județul Arad, la ieșire din localitatea Cuied catre localitate Buteni.
Posibil 33 de victime. Este activat planul roșu de intervenție.
Intervin forțe și mijloace ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vasile Goldiș al județului Arad cu: o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime, un echipaj SMURD TIM, 10 SMURD B2, cu sprijin SAJ (o ambulanță C și 9 ambulanțe tip B)
Din ordinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ISU Timiș a dislocat forțe suplimentare în ajutor.
Toate cele 33 de persoane s-au evacuat din autocar, nu sunt persoane încarcerate. Din primele informații există 5 victime, care necesită îngrijiri medicale. Autocarul este răsturnat pe partea stângă la 1 metru adâncime într-un șanț.
UPDATE: Autocarul este înmatriculat în județul Timiș și efectua un transport turistic. Șoferul este un bărbat de 50 de ani din localitatea Periam. Testarea cu aparatul alcooltest a șoferului a indicat că acesta nu consumase alcool.
UPDATE2: Până la această oră, 7 victme au fost preluate de către echipajele medicale și transportate la spital. Toate cele 7 victme sunt conștiente și cooperante.
Continuă evaluarea.
Sursa: Realitatea de Arad