La doar trei zile de la lansare, echipa Timotion anunță prima contribuție pentru Spitalul de Infecțioase: dotarea cu 600 teste pentru analiza chimică a sângelui, de folosit în cazul pacienților cu insuficiență respiratorie care vor fi tratați în regim de Terapie Intensivă. Pe baza rezultatelor, medicii vor ști cum să administreze soluțiile perfuzabile și medicamentele.
Următorul pas în cadrul campaniei Solidari în fața COVID-19 este recepția măștilor și materialelor de protecție care au fost deja comandate și a căror achiziție a fost posibilă datorită companiei DS Smith. Beneficiarii comenzii vor fi patru spitale din Timișoara: Victor Babeș, Spitalul Județean, Louis Țurcanu și ASCAR.
„Deoarece ne-am propus un target financiar ambițios, de 250.000 lei, am hotărât, în cadrul echipei, să nu ținem banii blocați până la finalul strângerii de fonduri, îi vom folosi în tranșe, să acordăm un ajutor imediat Spitalului” a spus Cristina Potra Mureșan din partea echipei Timotion.
În parteneriat strâns cu Școala Mamei Junior, echipa Timotion și își corelează eforturile cu celelalte companii sau asociații care sprijină activitatea Spitalului Victor Babeș. Răspunzând apelului „Solidari în fața COVID-19”, Intel și Asociația Banat IT au comandat un ventilator care va fi donat Spitalului de boli infecțioase. Echipa Timotion continuă să mobilizeze comunitatea și companiile interesate să susțină eforturile medicilor într-un moment de criză sanitară majoră.