Un trecător a sunat la 112 după ce a observat un cadavru în apele Begăi, în zona din spatele Parcului Rozelor. Polițiștii și pompierii au sosit de rgență la fața locului iar trupul neînsuflețit a fost scos din apă. Din primele cercetări, nu exista urme de violență asa că se pare că a fost vorba despre un accident sau o sinucidere.

Polițiștii timișoreni au fost sesizați prin Serviciul de Urgență 112 cu privire la faptul că un cadavru plutea pe Bega. 

Deplasați la fața locului, au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat  în vârstă de 67 de ani, din Timișoara. 

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care se efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările survenirii decesului.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentPercheziții într-un dosar privind adeverinţe false de vaccinare anti-COVID
Articolul următorColterm riscă să înapoieze banii primiți de la Primăria Timișoara