Bărbatul care a incendiat mașina unui cunoscut avocat din Timișoara a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Inițial el fusese reținut de polițiști la câteva zile după comiterea faptei. O probă importantă a constat în imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă.

Mașina avocatului a fost cuprinsă de flăcări lângă Palatul Justiției din Timișoara. Incendiul nu a apucat să se extindă, pentru că jandamii care păzesc obiectivul au intervenit cu mai multe stingătoare. Inițial s-a crezut că este vorba despre un scurt circuit la alarma autovehiculului. Când mașina a ajuns în service, s-a descoperit o sticlă cu un lichid inflamabil fixată sub masină, în partea din față. dacă focul nu ar fi fost stins rapid, ar fi ajuns la combustibil iar urmările ar fi fost mult mai grave.

Cel bănuit de această faptă este un bărbat cu probleme psihice. Conform unor surse, acesta ar fi fost rănit în revoluție și ar fi suferit mult de pe urma celor pătimite atunci. 

Articolul precedentSe pregătește cea mai mare alianță de STÂNGA. Consens politic la nivel înalt
Articolul următorMitropolitul Banatului îndeamnă la rugăciune pentru ca: Dumnezeu să ocrotească toate culturile și roadele de grindină, dăunători, inundații și vijelii.