Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Stamora-Moravița – județul Timiș au depistat la controlul de frontieră un cetățean român, care conducea un autoturism marca Ford Kuga, căutat de autorităţile din Germania.

Șoferul, în vârstă de 40 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalitatilor de control. În urma verificărilor de rutină, polițiștii au descoperit cp mașina, un Ford Guga,  figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Germania.

Luat la întrebări, șoferul a spus că a cumpărat mașina în urmă cu o lună și habar nu avea că autoturismul erau cautat de autorități.

“Drept urmare, autovehiculul în valoare de aproximativ 35.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul sectorului, urmând ca la definitivarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.

 

Articolul precedentAccident mai puțin obișnuit, mașină ajunsă pe trotuar
Articolul următorȘofer prins rupt de beat la volan lângă Timișoara