Chiar dacă se știe foarte bine că accesul cu căruța în oraș este interzis, polițiștii locali depistează aproape zilnic persoane care își încearcă norocul pe străzile din Timișoara.

În ultimele zile, polițiștii locali au descoperit patru persoane care circulau cu căruța prin oraș, în zona Intrarea Neptun.

Polițiștii locali au în atenție permanent situațiile în care vehiculele cu tracțiune animală circulă în municipiul Timișoara fără a deține aviz din partea Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei, punându-i astfel în pericol pe participanții la trafic. De la începutul acestui an au fost aplicate pe această linie un număr de 105 sancțiuni contravenționale, sancțiuni care se încadrează între 300 și 500 lei, conform HCL 251/2002.”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale Timișoara.

 Poliția Locală atrage din nou atenția că este interzisă circulația autovehiculelor cu tracțiune animală în oraș fără aviz și va continua să acționeze pe această linie deoarece posesorii de vehicule cu tracțiune animală nu ţin cont de pericolul la care se expun şi nici de pericolul la care îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic. Poliția Locală Timișoara colaborează pe această linie și cu primărul localității învecinate Moșnița Nouă fiind transmise, în baza unui protocol de colaborare, situațiile surprinse pe camerele video când căruțașii se deplasează în municipiului nostru pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Articolul precedentZilele Culturii Sârbe la Timișoara
Articolul următorÎn excursie în Romania, oprit de polițiștii de frontieră din Timiș