Două apeluri prin care se anunța prezența unor dispozitive explozive la Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum și, respectiv, la Iulius Mall, au pus pe jar autoritățile. Cei doi autori au fost identificați de polițiști.

“În urma verificărilor efectuate, cu privire la cele două alarme false cu bombă, polițiștii i-au depistat și sancționat contravențional pe cei doi apelanți, conform O.U.G 34/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență.

Minorul care a apelat serviciul 112 și a sesizat existența unei bombe la un liceu din municipiul Timișoara a fost sancționat cu amendă, în valoare de 1.000 de lei, iar bărbatul în vârstă de 31 de ani, care a sesizat existența unei bombe la un complex comercial din Timișoara, a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 4.000 de lei”, se arată într-un comunicat la IPJ Timiș.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentOctavian Jurma: Valul 5 a pornit simultan în toate județele, cu o creștere de peste 100% – Doza BOOSTER și degrevarea spitalelor
Articolul următorA fost semnat contractul de proiectare pentru linia de tren de mare viteză dintre Reșița și Timișoara