Un oraș verde pentru timișoreni! Este tema concursului lansat de către UrbanizeHub în cadrul proiectului ”Soluții Inovative pentru Orașe Verzi”.
 
 Timișorenii care doresc să se implice în transformarea orașului sunt invitați să participe la concursul ce va avea loc în perioada 21-23 aprilie (în format hibrid). Cele mai bune soluții vor fi recompensate, de către organizator, cu premii de până la 3000 de Euro.
 
 Soluțiile create în cadrul acestui concurs vor fi prezentate în cadrul conferinței UrbanTalks care va avea loc la Timișoara în data de 27 aprilie și la care vor participa reprezentanți ai administrațiilor publice, lideri din societatea civilă, antreprenori, reprezentanți ai Comisiei Europene și experți în dezvoltare sustenabilă, pentru a discuta despre viitorul verde și smart al orașelor.
 
 Direcțiile principale pentru proiectele ce pot fi propuse au fost identificate în urma campaniei de consultare publică care a urmărit să afle cum prioritizează cetățenii investițiile și nevoile propriului oraș. Pe baza răspunsurilor colectate din cele patru orașe partenere în acest proiect (alături de Timișoara, se află Arad, Reșița și Lugoj), cetățenii și-ar dori ca transformarea verde a orașelor în care locuiesc

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentAccident mortal pe un drum județean din Timiș
Articolul următorRealitatea PLUS a avut dreptate: Filmul exploziv al traseului șpăgii de la aeroport – MOMENTE CHEIE