Medicii din Timișoara fac eforturi mari pentru a salva viața unui copil de 7 ani care s-a înecat miercuri într-un strand din Deva.

Copilul a fost dus in prima instanta la spital la Deva, insa joi s-a luat decizia transferului sau la Timisoara.

Micutul a fost adus în capitala Banatului in coma profunda cu ajutorul elicopterului SMURD, care a aterizat în jurul orei 15. Copilul a fost internat la Terapie Intensivă la Clinica Bega.

Nenorocirea s-a petrecut în a doua zi de Crăciun la un ștrand din Deva. Puștiul a intrat în bazinul adânc de 1,6 metri alături de un părinte, însă acesta l-a scăpat din ochi pentru o clipă. Cum micuțul nu știa să înoate, s-a scufundat repede sub apă. În momentul în care a fost scos din bazin, copilașul nu mai respira.

A fost dată imediat alarma la 112, iar angajații ștrandului i-au acordat primul ajutor până când la fața locului a ajuns o autospecială a Serviciului de Ambulanță. Doctorii spun ca micuțul, deși în coma, a trecut cu bine de primele 12 ore critice. Medicii sunt rezervați în privința șanselor lui de supraviețuire.

sursa foto: opiniatimisoarei.ro

Articolul precedentAccident violent în apropiere de Timișoara. Patru oameni au ajuns pe mâinile medicilor
Articolul următorCum va fi vremea de Revelion și în primele zile ale noului an, în Banat