Bărbatul acuzat acum de faptu că i-a dat foc unei adolescente, într-o localitate din județul Mehedinți, a fost eliberat din pușcărie unde a ajuns după cinci crime comise cu ani în urmă. Printre cei care i-au căzut atunci victime sunt o femeie din județul Timiș și copilul ei nenăscut.
În septembrie 1993, în localitatea Racovița, județul Timiș, Ion Turnagiu a ucis o femeie însărcinată în luna a șaptea, pentru a o jefui. Femeia avea un copil de 1 an. Ea era însărcinată atunci a fost omorâtă, iar anchetatorii au considerat că criminalul a curmat atunci două vieți.
Criminalul lucra, la câmp, pentru familia femeii. A aflat că aceasta primise o sumă importantă de bani și a plecat spre casă pentru a-i fura. A fost surprins de victimă, pe care a lovit-o cu toporul.
Ion Turnagiu (45 de ani), bărbatul care a incendiat o tânăra de 17 ani după ce a aruncat cu benzină pe ea, este un criminal în serie, condamnat în 1994 la închisoare pe viață. Potrivit legislației românești, după 20 de ani de detenție, condamnații la închisoare pe viață pot solicită liberarea condiționată.
Vineri, 12 iunie, a incendiat o adolescență de 17 ani, care l-a reclamat la Poliție pentru viol și agresiune. Tânăra se zbate între viață și moarte, internată la spitalul de arși din București, cu arsuri pe 80-90% din suprafață corpului. Sâmbătă, 13 iunie, Turnagiu Ion a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor.