Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) este pe cale să devină acționar majoritar la Blue Air, o procedură declanșată prin executarea scrisorii de garanție pentru ajutorul de stat de 62 de milioane de euro oferit companiei aeriene low-cost în primul an al pandemiei.

Președintele AAAS, Daniel Geantă, a explicat, într-un interviu la Gândul, ce va face statul după ce va prelua 75% din acțiunile Blue Air.

Blue Air, care a început să adune datorii, inclusiv la stat, prin nerestituirea ajutorului de aproape 62 de milioane de euro primit în pandemie, s-a asigurat din 2021 că nu va fi executată de creditori și a intrat în procedură de concordat, care i-a permis să evite insolvența.

Cu fiecare lună care a trecut, datoriile companiei au fost tot mai mari, iar în septembrie 2022, Administrația Fondului pentru Mediu i-a pus poprire pe conturi, pentru o datorie de 28 de milioane de lei.

Cu conturile poprite, Blue Air nu a mai putut plăti combustibilul pentru aeronavele pe care le opera și a anulat, în 6 septembrie, toate zborurile, ducând la o criză fără precedent a companiei și la abandonarea a zeci de mii de pasageri pe aeroporturi.

La două luni după anularea zborurilor, pe 17 noiembrie, statul a anunțat că execută scrisoarea de garanție, pentru neplata datoriilor, și va deveni acționar majoritar la Blue Air.

Daniel Geantă, președintele Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, a detaliat, la Gândul, stadiul procedurii prin care statul preia 75% din acțiunile operatorului aviatic privat și estimările privind recuperarea sumelor primite de companie drept ajutor din partea statului, pentru compensarea pierderilor provocate de restricțiile impuse la începutul pandemiei de COVID-19, așa cum s-a întâmplat și în cazul Tarom.

CITEȘTE ȘI: Scandalul Blue Air. Cum a girat GRINDEANU garanția cu un teren și cu pădurea de pe acesta împrumutul de 62 de milioane de euro

Articolul precedentProgram modificat la Serviciul Rutier, în județul Timiș
Articolul următorTuberculoza poate fi depistată în mai puțin de două ore la Timișoara