Dacă înainte de Craciun bănățenii au avut parte de mai multă zăpadă decât și-ar fi dorit, anul nou vine fără zăpezi. Meteorologii anunță vreme ploioasă și frig moderat.

În Banat, în primele zile ale noului an, media temperaturilor maxime va avea variaţii între 3 şi 5 grade, apoi va scădea, astfel că între 3 şi 7 ianuarie se va situa între -2 şi 0 grade.

Din data de 8 ianuarie, vremea se va încălzi uşor, iar până la finalul intervalului de prognoză valorile termice diurne se vor menţine peste pragul de îngheţ.

Temperaturile minime vor fi în scădere, de la o medie de 1 grad în prima zi, până în jurul a -8 grade în dimineaţa zilei de 5 ianuarie. După această dată, valorile termice nocturne vor creşte uşor, iar media lor se va situa în general între -6 şi -4 grade.

Vor fi condiţii pentru precipitaţii, în general slabe cantitativ, aproape în fiecare zi, mixte în primele zile, apoi mai ales sub formă de ninsoare.

Articolul precedentRevelion în centrul Timișoarei. Concerte și foc de artificii
Articolul următorMii de timișoreni au petrecut revelionul în Piața Victoriei. Concerte și foc de artificii