Comandorul Cătălin Micloș, comandantul Bazei Aeriene Fetești, a explicat de ce nu a fost doborât avionul civil care a pătruns ilegal în spațiul aerian al României în urmă cu două zile. „Părintele F 16” a făcut dezvăluiri despre operațiunea de escortare a avionului traversat țara noastră, în exclusivitate, la Realitatea PLUS, în emisiunea Controversat, cu Ionela Arcanu.

Incidentul avatic care a avut loc miercuri seară, pe 8 iunie, în jurul orei 19.00, și reacția forțelor militare au fost explicate, la Realitatea PLUS, de șeful Bazei Aeriene de la Borcea, Cătălin Micloș. Locuitorii din Drobeta-Turnu Severin au observat în seara de miercuri două avioane militare survolând oraşul la altitudine mică, care apoi s-au înălțat pentru a intercepta o altă aeronavă. Ulterior, a fost declanșată și o anchetă NATO după ce avionul civil neidentificat a străbătut spațiul aerian al țării noaste și al altor trei state. Pilotul nu a răspuns apelurilor autorităților. Este vorba de o aeronavă bimotor de mici dimensiuni, tip Beechcraft, la bordul căreia se aflau două persoane, care a survolat la joasă înălțime spațiul aerian al Ungariei, României, Serbiei și Bulgariei, în seara zilei de 8 iunie.

VEZI ȘI: Avionul-fantomă care a survolat România | Ce au descoperit serviciile

„În traiectoria respectivă nu a existat nicio acțiune ostilă. A fost pur și simplu o acțiune pasivă, total pasivă. Iar aeronava respectivă și-a continuat zborul nestingherit. Procedura ne spune să fim reținuți în a declara ceva ostil. Pentru că situația respectivă nu trebuie rezolvată sub forma asta, să dobori orice avion care nu răspunde la radio sau care nu răspunde la un semnal vizual. Nu am vrea să se întâmple acest lucru, având în vedere ca foarte multe avioane ultraușoare poate nu răspund la radio, poate nu au stații radio, in fine, pot fi mai multe motive. Nu cred că am vrea să doborâm foarte multe aeronave pe cerul României sau în spațiul NATO. Problema este în felul următor : avionul trebuie însoțit și probabil el trebuie să aterizeze în final undeva”, a explicat comandorul Cătălin Micloș, comandantul Bazei Aeriene de la Borcea, într-un interviu acordat în exclusivitate în emisiunea Controversat cu Ionela Arcanu. 

„Având în vedere că în România avionul respectiv a fost însoțit de două aeronave F 16 americane, care erau în misiune de patrulare aeriană, două aeronave F 16 de la Borcea, care au interceptat o țintă tocmai la Oradea și au dus-o la Drobeta-Turnu Severin, eu cred că de aici ar trebui să scoatem în evidență că poliția pe spațiul aerian al României este foarte sigură, având în vedere că se poate monitoriza orice fel de trafic, chiar și un trafic la o înălțime foarte joasă, pe văi, în zona Drobeta-Turnu Severin, care, din întâmplare sau nu, răspunde sau nu la radio”, a mai spus șeful Bazei Aeriene 86 Borcea.

„Dacă aeronava nu ar fi fost interceptată, poate am fi putut considera că și-ar fi făcut de cap. Din punctul meu de vedere, aeronava nu și-a făcut de cap, pentru că, de la intrarea în spațiul aerian al României până la ieșire, ea a fost însoțită permanent de aeronave militare. Și nu e puțin lucru”, a atras atenția comandorul Cătălin Micloș.

„Deci pentru cei care consideră că și-a făcut de cap, eu le transmit că nu și-a făcut de cap. Și-a făcut  de cap într-un mod controlat. A fost controlată în tot acest zbor. Acum, într-adevăr când o aeronavă poate nu răspunde la radio, poate nu execută anumite directionari de navigație, nu poți sa apreciezi obiectiv din ce motiv nu raspunde. Pur obiectiv nu poți să apreciezi din ce motiv nu face, nu execută aceste lucruri, dar asta nu implică doborârea acestei aeronave pentru simplul motiv că nu implică niciun un act ostil”, a mai precizat șeful Bazei Aeriene Borcea. 

„Lucrurile sunt foarte sensibile. o manevra agresiva cu un avion (militar – n.red.) pe lângă un avion de tipul acela (civil – n.red.) s-ar putea să ducă la angajarea avionului civil și s-ar putea să avem o prăbușire și nu ne dorim. Procedural, dupa cum am explicat, lucrurile trebuie tratate foarte conservator. Noi nu vrem să aducem atingere siguranței zborului respectiv decât când ajunge să fie declarat ostil”, a mai punctat comandorul Cătălin Micloș, comandantul Bazei Aeriene Borcea, în exclusivitate, la Realitatea PLUS, despre incidentul aviatic din 8 iunie.

Articolul precedentMotociclist rănit într-un accident, pe centura Lugojului
Articolul următorAvocata lui Dragnea rupe tăcerea, în exclusivitate la Culisele Statului Paralel cu Anca Alexandrescu, duminică, la ora 21 – Dezvăluiri incendiare