Timișoara Saracens și Știința Baia Mare se întâlnesc pentru a treia oară de la începutul sezonului, de această dată în returul grupei din Cupa României.
Înaintea duelului din acest final de săptămână Timișoara este lider în grupă, cu 19 puncte, la 3 lungimi în fața rivalei din Maramureș. Singurul rugbyst timișorean indisponibil este Gabriel Conache, restul lotului fiind la dispoziția antrenorului Sosene Anesi pentru prima dată de la începutul sezonului.
„Este o provocare mare pentru noi acest joc. Sperăm să ne ridicăm la nivelul asteptărilor și să jucăm la nivel inalt toate cele 80 de minute. Băieții și-au îmbunătățit pregătirea în aceasta săptămână și ne dorim ca după antrenamentele pe care le mai avem până la partidă să fim pregătiți 100% fizic și mental. Cred că în acest joc, cheia va fi partea fizică”, spune înaintea meciului antrenorul timișorean Sosene Anesi.
Timisoara Saracens anunță cinci schimbări în formula de start față de formula care a înfruntat „zimbrii” in meciul din tur, însă titular va începe autorul eseului timișorean de atunci,Vali Popârlan. În cazul unei victorii, chiar și fără bonus ofensiv, Timișoara Saracens își asigură a sasea prezenta a șasea finala consecutiva, în timp ce băimărenii vizează a 18-a prezență în ultimul act.
„Este un meci cat o finala pentru noi. Trebuie sa dam tot in aceasta partida. Nu mai conteaza ca am castigat in tur, sau ca am pierdut in Superliga, acum este momentul in care este nevoie sa aratam ce putem, sa fim disciplinati si sa nu iesim din sistemul de joc”, a declarat înaintea meciului căpitanul timișorean Eugen Căpățână.
De cealaltă parte, Știința Baia Mare nu a mai pierdut niciun meci de la acea întâlnire din turul Cupei României în fața timișorenilor. „Zimbrii” vin la Timișoara după ce au trecut cu 54-19 acasă de Tomitanii.
Duelul dintre Timișoara Saracens și Știința Baia Mare este programat sâmbătă, de la ora 11, pe stadionul Dan Păltinișanu.