Consiliul director al Asociației ”Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii”, întrunit  în ședință extraordinară, a numit în unanimitate directorul executiv interimar, pentru un mandat de 6 luni, în persoana doamnei Ioana Băla. Numirea a devenit necesară după demisia directorului executiv. Ioana Băla face parte din echipa executivă a asociației din august 2017, ocupând pozițiile de consilier juridic și manager de operațiuni. Din poziția de manager de operațiuni, preluată în februarie 2020, conform statutului, a secondat în atribuții directorul executiv.

În ședința extraordinară, consiliul director a votat și convocarea adunării generale a asociației, pentru 2 martie. Printre punctele votate pe ordinea de zi a adunării generale se numără alegerea membrilor consiliului director pentru pozițiile vacante și discutarea noii misiuni a asociației.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentMiza uriașă din spatele scandalului care a aruncat România în HAOS. Orban, detalii explozive despre Iohannis – Legile Puterii, ora 20:50
Articolul următorSume mai mari încasate din taxe și impozite locale față de anul trecut, la Timișoara