La Kikinda incepe Festivalul Dovleacului

Festivalul Dovleacului de la Kikinda este, de multă vreme, o atracție pentru timișoreni. Aceștia trec granița spre Serbia pentru a participa la sărbătoare

 La Festivalul Dovleacului de la Kikinda nimeni nu se plictisește. La aproximativ 70 de kilometrii de Timișoara sărbătoarea este o atracție turistică. Vizitatorii pot degusta specialități culinare tradiționale. Printre ele, faimoasa ghibăniță cu ludaie. Aceasta este un foietaj de o calitate deosebită, umplut cu dovleac. Pe lângă ghibănițe, oaspeții sunt întâmpinați cu pită cu untură sau slană, dar și cu preparate la ceaun sau grătar.

 Dovleci de toate felurile pot fi admirați la festival. De la cei imenși, pe care un om nu-i poate cuprinde în brațe, la cei ornamentali, adevărate bibelouri ale speciei.

Produse ale meșteșugarilor, miere, dulcețuri – inclusiv de dovleac, sunt alte atracții pentru vizitatori. La toate acestea se adaugă concerte și momente folclorice sârbești. Anul acesta, printre cântăreți se va număra și faimoasa vedetă Lepa Brena. 

 Festivalul Dovleacului de la Kikinda începe joi, 20 septembrie și ține până duminică. Programul este următorul:

Joi, 20 septembrie:
– Grupul „Ođila” – de la ora 20.00
– Grupul „Absolut romantic” – de la ora 22.00

 Vineri 21 septembrie:
– Ana Kokic – de la ora 20.00
– Grupul „Red Apple” – de la ora 22.00

 Sâmbătă, 22 septembrie:
– Dragica Radosavljević Cakana – de la ora 20.00
– Lepa Brena – de la ora 22.00

 Duminică 23 septembrie:
– Bend „Blue Ptičić” – de la ora 20.00
– Vlatko Stefanovski Trio – de la ora 21.00

 Kikinda este o localitate din Serbia, aflată la 73 de kilometri de Timișoara.

Atenție, cumpărăturile la festival se pot face doar în dinari sârbești. Dacă mergeți acolo în weekend vă va fi destul de dificil să găsiți o casă de schimb valutar deschisă, așa  încât mai bine vă pregătiți din timp. 

 

Articolul precedentTimișoara se pregătește de Timishort, festival de scurt metraje
Articolul următorCondamnați la închisoare, prinși de polițiști