În județul Timiș au fost raportate, în ultimele 24 de ore, 36 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, au fost procesate 1.755 de teste.

Cele 36 de persoane sunt din: Timișoara – 21, Dumbrăvița – 3, Giroc -3, Periam – 2, Sânandrei – 1, Satchinez- 1, Recaș – 1, Deta – 1, Lugoj – 1, Ghiroda – 1, Gătaia – 1.

Rata de infectare a populației la nivelul județului Timiș este de 0,45/1000 locuitori, precizează DSP Timiș.

În această dimineață, erau internați 113 pacienți diagnosticați cu COVID-19, dintre care 12 la Terapie Intensivă.

Doi pacienți au murit însă în ultima zi, astfel că numărul deceselor asociate infecției cu coronavirus a ajuns la 146 de la începutul pandemiei.

În cursul zilei de ieri au fost introduse în carantină 66 persoane, iar alte 69 au intrat în izolare.

DSP Timiș are în supraveghere 8 focare active de coronavirus, fiind declarat închis focarul de la fabrica Continental.

La ora actuală sunt deschise focarele de la centrul de reabilitare neuropsihiatrică din Lugoj (71 cazuri), centrul rezidențial privat pentru vârstnici din Timișoara (33 cazuri), căminul pentru vârstnici Inocențiu Micu Klein (16 cazuri), cofetăria Codrina (14 cazuri), firma Valeo (11 cazuri), farmacia Tonica (10 cazuri), fabrica de încălțăminte Buziaș (6 cazuri), lanțul Profi (4 cazuri).

Articolul precedentProfesorii care au comorbidităţi pot opta să predea online
Articolul următorBega revine la debitul obișnuit