Deși termenul contractual pentru execuția forajelor geotehnice este de 4 luni, acestea vor fi finalizate în mai puțin de 2 luni. Cel puțin așa susține ministrul Sorin Grindeanu.

Acesta a notat pe Facebook că „Forajele pentru acest lot, pe care se vor construi cele două tuneluri deja faimoase (tunelurile pentru urși), au început în data de 5 martie 2023 și au ajuns deja la 95%.

Pe cei aproximativ 10 km ai acestui lot toate cele 109 foraje necesare se vor finaliza săptămâna viitoare.
Contractul pentru construcția lotului 2 (secțiunile E și D) al Autostrăzii Lugoj-Deva, semnat anul trecut în luna octombrie, are ca termen de finalizare 45 de luni.
 
Perioada de proiectare, în care trebuie executate inclusiv geoforaje, are alocate 11 luni, iar faza de execuție 34 de luni.
Asocierea de constructori are la dispoziție 1,83 miliarde de lei (fără TVA), fonduri din PNRR, pentru construcția acestei secțiuni.
 
Cele mai complicate lucrări pe acest lot vor fi cele pentru construcția tunelurilor din zona Margina-Holdea (cu o lungime totală de 2,13 km).
 
După finalizarea acestui lot, se va putea circula pe A1 (parte a coridorului 4 pan-european) -de la Sibiu la Nădlac- fără întreruperi, doar în regim de autostradă”.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentSute de credincioși catolici merg să ia lumină la Catedrala Milenium din Timișoara
Articolul următorTradiții de Florii! Ce trebuie să faci ca să-ți meargă bine tot anul