Naţionalele de fotbal ale României şi Bulgariei au terminat la egalitate, 0-0, marţi seara, într-un meci amical jucat pe Stadionul Steaua din Bucureşti, penultimul test al tricolorilor înaintea EURO 2024.
Tricolorii nu au reuşit să se impună în faţa unei rivale tradiţionale, care nu s-a mai calificat de mult timp la un turneu final.
Echipa României, cu mai puţin de două săptămâni înaintea debutului său la turneul final al Campionatului European din Germania (14 iunie-14 iulie), nu a reuşit să impresioneze, ratând şi un penalty în repriza secundă.
România a făcut o primă repriză destul de bună, oaspeţii neavând nicio ocazie clară de gol.
Echipa pregătită de Edward Iordănescu a fost aproape de deschiderea scorului în min. 3, când, după o combinaţie frumoasă cu Dennis Man, Răzvan Marin a şutat la colţul scurt, dar portarul Diulgherov a respins.
Man a creat şi el pericol în min. 20, dar şutul său a fost blocat de Alex Petkov.
Denis Drăguş (44) a ratat spectaculos înainte de pauză, reuşind o preluarea de efect, dar a şutat pe lângă poartă.
În debutul reprizei secunde (50), România a primit penalty la un duel între Atanasov şi Stanciu, însă Dennis Man a executat foarte slab ,şi Diulgherov a respins (51).
Bulgarii au prins curaj după această ratare şi Kolev a avut prima ocazie a oaspeţilor (53), dar Niţă a respins şutul său din întoarcere. Acelaşi Niţă s-a remarcat (58) la şutul lui Marin Petkov.
România a mai avut două încercări ofensive notabile, însă Coman a şutat peste poartă (67), iar mingea trimisă de Hagi (70) nu i-a pus probleme lui Diulgherov.
Ultimul sfert de oră a aparţinut oaspeţilor, care şi-au creat câteva situaţii bune la poarta lui Niţă.
Portarul naţionalei României a respins (82) o minge trimisă periculos spre buturile sale de Drăguşin, apoi a reţinut şuturile expediate de Martin Mincev (85) şi Iliev jr (90).
România va mai juca un meci de pregătire înaintea EURO 2024, pe 7 iunie, cu Liechtenstein, tot pe Stadionul Steaua (21:00).
România va debuta la EURO 2024 pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen, iar apoi va mai înfrunta în Grupa E selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.
România – Bulgaria 0-0
Dennis Man a ratat un penalty în min. 51 (a apărat Ivan Diulgherov).
Bucureşti, Stadionul Steaua: circa 19.000 spectatori