Chiar dacă pentru oameni virusul pestei porcine africane nu este un pericol, dacă cineva consumă sau transportă produse din carne afectată de virus devine un vector de transmitere a acestuia. În plus de asta, deși mulți cred că odată refrigerată sau gătită carnea nu mai prezintă un risc de transmitere, reprezentanții DSV susțin însă că congelarea nu omoară, de fapt, virusul.

”E nevoie de o temperatură de minus 70 de grade și o înghețare de zeci de minute pentru ca virusul să moară. La congelarea clasică, de care au parte oamenii acasă nu se întâmplă acest lucru. Acesta dispare dacă e folosit în tocănițe și în alte alimente la fierbere. Dar nu moare dacă e făcut pe grătar, mici sau grătare”, spune Flavius Nicoară, directorul Direcției Sanitare Veterinare (DSV) Timiș, citat de publicația deBanat.ro.

Potrivit sursei citate, congelatoarele bănățenilor reprezintă, practic, un vector pentru transmiterea bolii, lucru confirmat și de șeful DSVSA Timiș.

Există numeroase situații în care oamenii au cumpărat carne din locuri neautorizate sau chiar din propria gospodărie, de la animale afectate de pestă. Astfel, în urma verificărilor efectuate, inspectorii au descoperit 25 de cazuri de vânzare pe internet a unor produse din porc, chiar din zone unde vânzarea de astfel de produse este oprită în acest momente.

Sancțiunile aplicate înseamnă chiar și dosar penal.

Articolul precedentAlimentul-medicament. Efectul incredibil al unei anumite murături asupra organismului – E singura cu asemenea beneficii
Articolul următorCel mai toxic pește. Mulți îl consumă pentru că e ieftin, fără să știe cât de periculos este, mai ales pentru copii