Hoții de buzunare au devenit o adevărată plagă pentru timișoreni. Cei cărora le dispar sume mai mici de bani sau telefoane care nu sunt tocmai de lux renunță până și la a mai depune plângere, pentru că sunt de-a dreptul descurajați.

Birocrația, timpii mari de așteptare și lipsa de rezultate îi fac pe oameni să renunțe la mai încerca să își recupereze paguba dând în schimb de veste pe rețelele de socializare în speranța că își vor recupera măcar actele.

Sunt însă și victime care depun plângere. Astfel, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați de o femeie, în vârstă de 59 de ani, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 15:00, în timp ce se afla în Piața Victoriei din municipiul Timișoara, persoane necunoscute i-ar fi sustras portofelul, ce conținea acte personale și un card bancar, iar de pe cardul bancar i-ar fi fost extrasă o sumă de bani.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate în vederea recuperării prejudiciului, identificării autorilor și luării măsurilor legale care se impun.

În plus, prezența poliției locale este insesizabilă atunci când vine vorba despre hoții de buzunare, cerșetori sau alte persoane dubioase care își fac veacul în zona centrală a orașului. 

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentBujorul a devenit floare națională. Legea, promulgată de președintele Iohannis
Articolul următorUn nou focar de pestă porcină în județul Timiș