Absolvenții de clasa a XII-a, care nu au luat BACALAUREATUL, în această vară, se pot înscrie în sesiunea de toamnă (august-septembrie).
Conform calendarului oficial, absolvenții de clasa a XII-a se pot înscrie la Bacalaureat 2022, sesiunea august-septembrie, în perioada 18-25 iulie.
„Înscrierea la sesiunile examenului național de bacalaureat 2022 se face prin completarea documentelor-tip de înscriere de către candidați în perioada 9-10 mai 2022 – pentru sesiunea specială, în perioada 23-27 mai 2022 – pentru sesiunea iunie iulie, respectiv în perioada 18-25 iulie – pentru sesiunea august septembrie“, potrivit procedurii transmise inspectoratelor școlare de către Ministerul Educației.
Pentru anul școlar 2021-2022, elevii claselor a XII-a susțin examenele de corigență în intervalul 4-15 iulie 2022. Liceenii care nu se prezintă la sesiunea de corigențe în perioada menționată sau nu promează examenele de corigență vor fi declarați repetenți.
Documente necesare pentru înscrierea în sesiunea de toamnă la BAC 2022
Potrivit Ministerului Educaţiei, absolvenţii claselor a XII-a care vor să suţină examenul de Bacalaureat, sesiunea de toamnă, au nevoie de următoarele acte: dosar; poze ¾ (2 bucăți); copie certificat de naștere și carte de identitate; foaie matricolă; cerere-tip – se completează la secretariatul unității școlare absolvite;adeverință recunoaștere probe – pentru candidații din seriile anterioare; cerere către inspectorul școlar general – pentru candidații din alte județe.
Toți candidații completează partea I a cererii de înscriere. Candidații care solicită recunoașterea / echivalarea unor probe susținute în anii anteriori/sesiunile anterioare completează partea I și partea a II-a din cererea de înscriere.
Cine se poate înscrie la BAC 2022 în sesiunea de toamnă
În sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2022 se pot înscrie elevii care nu au obținut notele minime de trecere în prima sesiune, dar și candidații care au de dat corigențe în această vară.
Pentru candidaţii din anii precedenţi şi pentru candidaţii din seria curentă, în cazul celei de a doua sesiuni, înscrierea se face, în perioada prevăzută de calendarul examenului de bacalaureat, de către secretariatul unităţii de învăţământ pe care candidaţii au absolvit-o, pe baza actelor prezentate de aceştia (certificat de naştere şi, după caz, de căsătorie, un act de identitate, foaia matricolă, adeverinţă cu notele la probele pentru care solicită recunoaşterea notelor).
Pentru candidaţii din seriile anterioare, în situaţia schimbării domiciliului în altă localitate, menţionată ca atare în buletinul/cartea de identitate, candidaţii se pot înscrie pentru a susţine bacalaureatul la o unitate de învăţământ de acelaşi profil, stabilită de comisia de bacalaureat judeţeană din judeţul în care se află noul domiciliu al candidatului. În afara acestei situaţii, înscrierea în alt judeţ este permisă numai cu aprobarea Comisiei Naţionale de Bacalaureat, în urma unei cereri motivate şi însoţite de documente doveditoare, transmise la Direcţia Generală Educaţie și Învățare pe Tot Parcursul Vieții.”
Calendar Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă
- 18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 16 august 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
- 17 august 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
- 18 august 2022: Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă
- 19 august 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
- 22 – 23 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
- 24 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
- 25 august 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
- 26 și 29 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
- 31 august 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
- 1 – 2 septembrie 2022: Rezolvarea contestațiilor
- 3 septembrie 2022: Afișarea rezultatelor finale