Ultima etapa a sezonului regulat din Liga Naționala de futsal a decis și modul de împerechere al echipelor pentru seriile semifinale din play-off.

Informatica Timișoara știa înca din urma cu doua zile primul adversar din play-off, deținatoarea Cupei României, Dunarea Calarași, însa pe al doilea l-a aflat dupa ultima etapa a sezonului regulat. Imperial Wet Miercurea Ciuc s-a impus cu 3-2 pe terenul Odorheiului și a devenit campioana sezonului regulat al campionatului.

În întâlnirile de pâna acum cu cele două rivale, Informatica a luat 4 puncte din 6 Dunării, și unul singur celor de la Imperial Wet. Tot ciucanii au fost cei care au eliminat formația timișoreană din Cupa României.

Astfel, Imperial Wet Miercurea Ciuc și Dunarea Calarași vor fi adversarii din play-off ai timișorenilor. Informatica începe meciurile din aceasta faza a campionatului în 1 aprilie, cu o deplasare la Calarași, iar în runda a doua nu va juca. În 6 aprilie baieții lui Daniel Rupa primesc vizita lui Imperial wet, iar prima etapa din retur este programata în 20 aprilie, când la Timișoara va veni Calarașiul. Urmeaza o noua etapa de pauza, iar ultima partida pentru timișoreni este programata în 4 mai, în deplasare cu Imperial Wet Miercurea Ciuc.

Timișorenii vor începe meciurile din play-off fără punct, Dunărea Călărași pleacă cu unul singur, iar Imperial Wet va primi 3 puncte.

Din cea de-a doua serie semifinala fac parte United Galați, Autobergamo Deva și FK Odorheiu Secuiesc.

Echipele care vor încheia seriile semifinale pe prima poziție, vor juca finala campionatului.

Articolul precedentAmenzi pentru cei care murdăresc străzile din Timișoara
Articolul următorVicepreședinte nou la Consiliul Județean Timiș