Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vreme rea pentru mai multe județe din vestul țării, înclusiv Timiș. Avertizarea intră în vigoare la ora 13.00 și este valabilă până luni, la ora 10.00.

În intervalul menționat, în Crișana, Banat, Oltenia și sud-vestul Transilvaniei, precum și în zonele montane, vor fi vijelii, descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial și, pe arii restrânse, grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și, izolat, 40 l/mp.

Totodată, județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Dolj, sunt sub cod portocaliu, începând de la ora 18.00. Aici vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 35…40 l/mp și, izolat, 50…60 l/mp.

Articolul precedentTransport cu taximetrul, gratuit pentru persoanele cu handicap
Articolul următorO furtună puternică s-a abătut asupra Timișoarei