Numărul buletinelor de vot în localitățile timișene Bara și Secaș a fost suplimentat.

Decizia a fost luată după ce, în aceste localități, a fost înregistrat un număr de flotanți mai mare decât cel al alegătorilor de pe listele permanente. Buletinele de vot au ajuns în Timiș și urmează a fi distribuite în secțiile de votare din cele două comune, a precizat subprefectul Mircea Băcală.

La Secaș, numărul celor care au cerut viză de flotant este la fel de mare ca numărul celor cu domiciliul stabil, acolo, în timp ce, în comuna Bara, numărul flotanților este chiar mai mare decât cel al alegătorilor de pe listele permanente.

În urma acestei situații, au fost deschise și două dosare penale, iar potrivit unor surse Radio Timișoara, s-a descoperit că la o singură adresă din Dobrești au reședința 80 de persoane.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentALEGERI LOCALE 2020 – EXIT POLL AVANGARDE la Realitatea PLUS și Realitatea.net. Primele cifre ale alegerilor – LIVE
Articolul următorPremierul Ludovic Orban, ședință de urgență la MAI: ”Oamenii respectă regulile la vot. Nu există niciun risc de transmitere a virusului”