Prefectul de Timiş, Zoltan Nemeth, a semnat, vineri, Ordinul prin care se constată încetarea înainte de termen a mandatului primarului oraşului Deta, Petru Roman, ca urmare a decăderii din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la încetarea de drept a mandatului.

Ordinul a fost semnat în urma Raportului de evaluare ANI, prin care se constată existenţa unui conflict de interese în cazul primarului oraşului Deta. Aceasta are ca temei legal dispoziţiile art. 25, alin. 2 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, arată un comunicat al Instituţiei Prefectului Timiş

Atribuţiile funcţiei de primar vor fi exercitate de drept de către viceprimarul oraşului, până la alegerea noului primar.

Ordinul produce efecte de la comunicarea lui către primarul oraşului Deta şi poate fi contestat la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentCurtea de Apel Bucureşti a anulat ordinul lui Arafat de prelungire a carantinei cu 3 zile pentru Timișoara si patru comune periurbane
Articolul următorRomânia trece la ora de vară