Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se declară nemulţumit de ritmul lucrărilor de la centura de sud a Timişoarei.

Grindeanu spune că  șoseara trebuia să fie realizată în procent de 70% până acum, dar şantierul este, ‘cu indulgenţă, la 47%’.

Centura de sud a municipiului Timişoara asigură legătura cu Serbia, iar tronsonul de ocolire a oraşului va avea o lungime de 25,69 km, cu o investiţie de 272.432.921 lei fără TVA, conform radiotimisoara.ro

“Există întârzieri, au avut loc o întâlnire cu constructorul, cu autorităţile locale şi judeţene, cu cei de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timiş, astfel încât să găsim soluţii. În acest moment există blocaj la intersecţia cu ‘Drumul boilor’, la centura sud, dar cred că o vom rezolva. CNAIR îşi va suplimenta tot ceea ce înseamnă lucrări în plus faţă de contractul iniţial, dar Primăria Municipiului Timişoara trebuie să se ocupe de relocarea de utilităţi pe teritoriul municipiului”, spune Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a verificat în teren şi stadiul şantierului de la viitorul Pasaj Solventul din Timişoara.

La discuţia purtată de ministrul Transporturilor cu oficialii locali, a fost abordată şi problema modernizării tronsonului Arad – Caransebeş, din fonduri europene.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentBilanț coronavirus – 12 decembrie – Autoritățile anunță noile statistici – Câte infectări s-au înregistrat în ultimele 24 de ore
Articolul următorAnunț de ULTIM MOMENT al Ministerului Educației: Ce se întâmplă cu testarea elevilor anti-Covid pe bază de salivă