Criticat pe un ton extrem de dur de către un fost diplomat, Mitropolitul Banatului i-a răspuns acestuia printr-o scrisoare deschisă.

După referendum, Vasile Popovici, fost diplomat și actual profesor la Universitatea de Vest i-a cerut Mitropolitului Banatului să se retragă din funcție și să meargă la mănăstire. La doar câteva ore după ce scrisoarea lui Popovici a fost preluată de presă, Mitropolitul Banatului a formulat un răspuns oficial.

Cu smerenie și pace în suflet, răspund scrisorii dumneavoastră, având menirea unui text public, chiar dacă rânduielile noastre bisericești ar putea îndemna spre ”întoarcerea celuilalt obraz”. Vă adresez aceste rânduri pentru creștinii care cred în Biserica noastră Sfântă, nu doar pentru ortodocșii care au fost ieri la referendumul pentru familie, ci și pentru catolici, protestanți, neoprotestanți, evanghelici-luterani, greco-catolici, evrei, poate și musulmani.

Cu toții am susținut campania pentru familia creștină, mai ales că în Timișoara, oraș martir, s-a murit cu rugăciunea ”Tatăl nostru…” pe buze, pentru democrație, pentru libertate și pentru pluralitatea opiniilor (religioase, politice, sociale).

Ca oameni ai Bisericii, clerici și credincioși deopotrivă, avem obligația de a susține familia creată de Dumnezeu și binecuvântată de Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă nu am face acest lucru, ar însemna că ne dezicem de principiile credinței și ale moralei evanghelice, precum și de valorile neamului nostru românesc.” a scris IPS Ioan, Mitropolitul Banatului

Articolul precedentDrumuri în reparație, care sunt șoselele unde se lucrează
Articolul următorPolițist la datorie chiar și în timpul liber la Timișoara. A pus la pământ un tâlhar care jefuise o bătrână