Nicolae Robu – fostul primar al municipiului Timişoara a fost prins conducând cu 108 kilometri pe oră pe DN 69, într-o zonă unde limita de viteză este de 50 de km/h. Acesta are suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile şi a fost sancționat cu amendă.
„AM GREȘIT, ÎMI PARE RĂU, ASUM ȘI… PLĂTESC!Pentru că LEGEA E LEGE ȘI TREBUIE SĂ FIE LEGE PENTRU TOȚI ȘI TOȚI TREBUIE SĂ PLĂTIM când o încălcăm!
Eram în drum spre Arad, în apropierea crescătoriei de pui Orțișoara. Înainte de a intra în zona celor câteva case aflate acolo, vis-a-vis se crescătorie, de pe sensul opus a apărut o mașină de poliție care mi-a cerut să trag pe dreapta. Polițistul mi-a spus respectuos -n-am ce să-i reproșez!-, că puțin mai spre Timișoara e un semn de restricție de viteză, la 50 Km/h. I-am spus adevărul și anume, că pur și simplu nu l-am văzut, că eu eram pregătit să reduc viteza un pic mai încolo, la intrarea în dreptul acelor case, dar… asta e, dacă am greșit, am greșit, plătesc, legea e lege.
Aveam 108 Km/h. Insist: nu eram in localitate. Imi pare rău că s-a întâmplat așa, îmi pare rău pt momentul de neatenție care a făcut să nu observ semnul de limitare la 50 Km/h. Dar, asum și plătesc!”, a scris Nicolae Robu pe Facebook.