După ce DNA a ridicat luni mai multe documente de la Direcția de Urbanism a Primăriei Timișoara, Nicolae Robu a reacționat. Edilul spune ca ancheta procurorilor vizeaza mai multe proprietăți, printre care și casele copiilor săi.

La o zi de la vizita procurorilor și polițiștilor, Nicolae Robu spune că aceștia nu au făcut o percheziție la Primăria Timișoara, ci au solicitat mai multe documente de la Direcția de Urbanism.

Nu a fost nicio percheziție DNA la primărie, nicio descindere. S-au prezentat doi procurori ca să discute cu cei de la Urbanism, să ceară niște documente, e vorba de opt autorizații. I-am chemat pe directorul Direcției de Urbanism și pe șefa de la Autorizări, procurorii au explicat ce le trebuie și gata, asta a fost tot, o discuție civilizată și firească. În momentul în care există reclamații, plângeri, ce să facă instituțiile de resort decât să verifice. În ceea ce mă privește, nu am nicio greșeală de la mine și nici vreuna pe care eu să o știu”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Edilul a precizat că printre autorizațiile de construcție și certificatele de urbanism verificate de procurorii DNA Timișoara se numără și cele pentru casele celor doi copii ai săi.

În privința caselor copiilor mei, sunt baterii din case înșiruite, acolo se construiesc două rânduri de case înșiruite și din fiecare pachet din casele înșiruite câte una este a copiilor mei. Două din cele șase sunt ale copiilor mei. Presupun că cineva a făcut o reclamație, eu le-am atras atenția, ca toate actele să fie bine întocmite, să nu vină cineva și să acuze vreo favorizare. Acolo unde există anumite posibilități de interpretare, să nu fie făcută în defavoarea lor. Cred că nu are nimeni pretenția în țara românească, copiii unui demnitar, c-o fi primar, c-o fi altceva, să nu aibă toate drepturile firești de cetățean. Nu trebuie să aibă privilegii, iar în ceea ce privește copiii mei, eu vă asigur că nu au avut decât de tras de pe urma pozițiilor mele. Amândoi sunt doctori ingineri, le-am recomandat să nu publice în România, pentru că la câtă răutate e în societatea românească, unii o să pună succesul lor pe seama poziției tatălui”, a declarat Nicolae Robu.

Luni, doi polițiști din cadrul DNA au ajuns la Primăria Timișoara, unde au solicitat copii după mai multe documente la Directia de Urbanism. Anchetatorii verifică mai multe autorizații de construcție și certificate de urbanism, după ce au fost depuse plângeri mai vechi legate de o posibilă nerespectare a regimului de înălțime în mai multe zone din oraș.

Articolul precedentVandali pe drumurile din vestul țării
Articolul următorZeci de amenzi pentru colectarea incorectă a deșeurilor la Timișoara